Google

sâmbătă, 8 decembrie 2007

Bonsai


Bonsaiul este o forma de arta omniprezentă, cu răspândire în întreaga lume şi cu asociaţii ale iubitorilor de bonsai în aproape fiecare ţara de pe glob , bonsaii fiind de o notorietate foarte mare.Majoritatea bonsailor sunt pierduţi din cauza udării incorecte . Durată între două udări este variază în funcţie de umiditate , tip de sol , mărimea ghiveciului şi condiţii atmosferice . Dar în general ei trebuie udaţi sau stropiţi la 1-2 zile . Este recomandat respectarea unui program de udare mfoarte bine stabilit : după amiaza târziu , la aceeaşi oră . Însă , ca şi uscăciune , apa prea multă poate fi şi ea dăunătoare . Pentru ca bonsaiului să-i meargă bine , solul trebuie să fie umed , nu îmbibat cu apă şi nici uscat .Bonsaiul poate fi atacat ca şi orice plantă de insecte sau se poate îmbonlavi în cazul unei îngrijiri incorecte . Există în acest scop o mare varietate de spray-uri insecticide şi diverse alte substanţe care ajută la combaterea dăunătorilor . Atunci când sunt ţinuţi în casă , lumina trebuie să vină dinspre sud , vest sau est şi să fie filtrată pentru că nu suportă lumina directă .Tăierile şi tunderile la bonsai sunt foarte importante , dar trebuie făcute cu foarte mare grijă deoarece nu trebuie tăiate toate crenguţele tinere în acelaşi timp . Dacă sunt scurtate rădăcinile , atunci creşterea coroanei nu va fi semnificativă . Crengile se modelează (se răsucesc,se scurtează, se susţin cu sârmă ,etc.) în funcţie de imaginea care se doreşte a fi obţinută . La momentul potrivit toate aceste “ustensile” se desprind cu grijă pentru a nu răni copăcelul

Begonia


Begonia este o plantă de apartament foarte apreciată datorită bogaţiei de culori şi forme .Nuanţele florilor pot varia de la alb până la cel mai intens portocaliu , de la rozul cel mai deschis până la roşul aprins . De asemenea florile pot fi catifelate , cu margini dantelate .Florile de la anumite specii seamănă surprinzător de mult cu trandafirii ,cameliile , narcisele şi cerceluşii . Begoniile sunt decorative şi prin coloritul frunzelor . Ele au aspect de tufă ,au un diametru de aproximativ 40-50 de centimetri , perioada de înflorire este vara , au nevoie de udare regulată şi înalţimea lor variază de la 15 pânî la 50 de centimetri. Begoniile rizomatoase se multiplică prin butaşi din tulpină sau frunză . Butaşii trebuie ţinuţi într-o tavă care să conţină nisip şi turbă în părţi egale ; ei trebuie să fie într-un mediu umed şi la adapost de lumina prea puternică ;imediat ce se ivesc noile plante , ele trebuie mutate la o lumină mai puternică .Begoniile tuberculate se înmulţesc prin butaşi sau prin divizarea tuberculilor ; în luna aprilie este indicat să fie efectuată această activitate . Ei trebuie menţinuţi la o temperatură de aproximativ 20°C şi într-un amestec care să conţină nisip şi turbă în părţi egale. Atunci când vor prinde rădacini , ei vor putea fi transferaţi în ghivece diferite

Anthurium


Anthurium este o tropicala epifita, o planta perena cu crestere in forma de tufa, de 70-80 cm inaltime.Frunzele sunt lucioase, cordiforme, cu petiol lung. Florile sunt mici, carnoase, dispuse strans in spic cu aspect de deget, colorat alb, galbui sau rosu. Aceasta inflorescenta e protejata de o spata (frunza modificata), colorata in rosu, alb, roz. Aceasta spata seamana cu o petala si e foarte decorativa.Este o planta iubitoare de caldura. Are nevoie obligatoriu in aer si sol de 25 grade Celsius. Nu suporta soarele direct, desi are nevoie de lumina. Traind in umbra copacilor, necesita lumina indirecta sau filtrata.Vara are nevoie de aerisirea incaperii, fara formarea curentilor de aer, si de o mare umiditate atmosferica (pulverizare permanenta cu apa). Apa de udat trebuie sa fie la temperatura camerei. Pamantul se mentine umed, dar nu in exces. Are nevoie de sol acid, poros, hranitor (un amestec de turba rosie fibroasa, pamant de frunze, mranita si nisip).Transplantarea se face la sfarsitul verii-toamna, cand se poate realiza si despartirea tufelor pentru inmultire. Pentru mentinerea umiditatii, baza tulpinii, radacinile care ies la suprafata se pot inveli cu muschi de turba.Daca planta se simte bine infloreste incontinuu. In timp ce o floare este pe trecute, apare alta. Hrana din sol se poate suplimenta in perioada primavara-vara cu solutii nutritive pentru plante cu flori sau pentru plante acidofile, administrate de 2 ori pe luna.

Înmultirea plantelor decorative

Înmulţirea prin despărţirea tufei consta in fragmentarea plantei mamă cu o cazma, cu un cuţit în porţiuni care să cuprindă: lăstari, muguri din zona de colet, rădăcini. Plantarea porţiunilor rezultate din despărţire la ghivece, în solul serei sau în câmp la loc definitiv în funcţie de specie
Înmulţirea prin drajoni
Drajoni – lăstari formaţi din mugurii adventivi de pe rădăcini care apar la periferia plantelor.
Constă in separarea drajonilor de planta mamă, introducerea în substrat adecvat pentru înrădăcinare, apoi plantare la loc definitiv.
Înmulţirea prin muguri adventivi
Stoloni - ramificaţii subţiri, flexibile cu internoduri lungi, pe care din loc în loc sau la vârf se formează plantule sub formă de rozetă.Constă in separarea rozetelor când au 4-5 frunze, înrădăcinarea şi apoi plantarea la ghivece.
Înmulţirea prin muguri adventivi
Constă in desprindere de planta mamă a mugurilor, se pun la înrădăcinat, se formează o nouă plantă, care se plantează.
Înmulţirea prin marcotaj
Marcota - lăstar tânăr al unei plante care în contact cu pământul produce rădăcini şi se desparte de planta mamă.Concentraţia în auxină este mai mare în părţile neexpuse la lumină şi determină permeabilizarea membranelor şi emiterea de rădăcini adventive
Constă in:simplu - îndoirea şi acoperirea tulpinii cu pământ
muşuroit - muşuroirea bazei lăstarilor în funcţie de specie
şerpuit - ondularea de mai multe ori a tulpinilor
aerian - ramuri groase, rigide care nu se curbează
degarnisite
exemplare valoroase
incizii (circulare, fentă) manşon turbă, folie plastic legată sus şi jos
după 3-6 săptămâni înrădăcinează şi se separă
Aucuba şi Codiaeum în câmp.
Înmulţirea prin altoire
Scopul: obţinerea de forme decorative, forme cu trunchi înalt
- pentru speciile la care înrădăcinează greu butaşii, soiuri cu creştere slabă (pe portaltoi viguroşi).Constă în alipirea suprafeţei şi fixarea cu fibre, elastic, se ţin 8-15 zile sub clopot de sticlă la 180 C, umbrite.

Tăierile aplicate plantelor floricole

O tăiere este în aparenţă o acţiune de reducere, a tăia înseamnă a micşora parţial o ramură sau a elimina o ramură. În primul caz sunt îndepărtate părţile moarte, bolnave, deteriorate. Tăierea constă, de asemenea, în limitarea lungimii anumitor ramuri devenite stânjenitoare sau a căror creştere este disproporţionată faţă de restul plantei. Intervenţia este frecventă îndeosebi la plantele agăţătoare sau volubile. O tăiere importantă constă în eliminarea lăstarilor prea numeroşi sau prost plasaţi, pentru a-i permite plantei să capete o siluetă estetică, agreabilă şi să continue să se dezvolte armonios. Tăierea are, de asemenea, un efect stimulativ, planta reacţionând de cele mai multe ori prin vigoare.
Tăieri pentru plantele de interior
Plantele de interior sunt mai mult influenţate de anotimpuri decât cele de grădină. Perioada de la mijlocul lui martie până la sfârşitul lui septembrie corespunde vegetaţiei sau perioadei de creştere. Din octombrie până la sfârşitul lui martie, planta este în repaus sau în dormitare. În general, numai tăierile uşoare ale mlădiţelor moi se efectuează în timpul perioadei de creştere. Pentru a interveni mai sever asupra structurii sau siluetei vegetale, se va aştepta terminarea perioadei de repaus. După apariţia mugurilor, planta îşi va reveni mai uşor după tăiere.
Pentru speciile cu flori, tăierea se efectuează întotdeauna la sfărşitul înfloririi, perioadă ce corespunde, de cele mai multe ori, cu intrarea în repausul vegetativ.
Tăierea de formare
Tăierea de formare se aplică plantelor care trebuie să aibă o anumită siluetă, în special bonsailor. Aceasta este o tăiere de structură ce constă în a privilegia anumite ramuri, eliminând concomitent lăstarii prost plasaţi sau prea numeroşi. Tăierile de formare constă în tăieri repetate ale vârfurilor care par să producă ramificaţii, urmărindu-se obţinerea unei siluete mai compacte sau stimularea înfloririi.
Tăierea de întreţinere
Tăierea de întreţinere este o intervenţie cotidiană şi constă în primul rând în eliminarea părţilor inestetice sau deteriorate pentru ca planta să aibă mereu un aspect sănătos. Eliminaţi florile veştejite pentru a înlesni dezvoltarea bobocilor. Limitaţi creşterea anumitor ramuri pentru a-i păstra plantei o siluetă elegantă şi bine echilibrată. Tăiaţi foarte scurt, la sfârşitul anotimpului, ramurile care au purtat flori.
Eliminarea bifurcărilor se face în cazul tăierilor ce urmăresc reducerea unei siluete. Doi lăstari nu trebuie niciodată să se dezvolte pornind din acelaşi punct. Prin axtinderea acestui principiu, o ramură nu trebuie să aibă o dublă ramificaţie. Defursajul constă deci în a simplifica ramificaţia, eliminând-o dintre mlădiţele duble pe cea mai puţin viguroasă sau mai prost orientată, care va fi tăiată cât mai aproape posibil de punctul ei de formare. Un cleşte de bonsai este o unealtă eficace şi precisă, pentru a nu lăsa ciot.
Tăierea pentru întinerire
Întinerirea este un principiu de bază al tuturor intervenţiilor de tăiere. Tăierea de reîntinerire presupune eliminarea ramurilor mature despuiate sau inestetice, în folosul unor mlădiţe tinere, viguroase. La plantele din casă, tăierea pentru întinerire se practică în special la plantele lemnoase şi stufoase, dar şi la unele plante suculente. Intervenţia constă într-o tăiere deasupra noii mlădiţe pe care aţi selecţionat-o. Plantele care pot beneficia de o tăiere de întinerire sunt: abutilon, acalifa, afelandra, avocatierul, bougainvillea, citricele, beloperone, brumfelsia, croton, dizigoteca, fatşedera, ficusul, rodiul, hibiscusul, ixora, leandrul, pahistahisul, polisciasul, şeflera, sparmania etc.
Tăierea în verde
Tăierea în verde este o tăiere care constă în eliminarea tuturor lăstarilor tineri şi moi, păstrând numai ramificarea de structură. Ţelul este de a nu-i permite plantei să dezvolte o structură lignificată prea importantă pentr a-şi păstra tufa compactă. După ce tulpina trece din stadiul de erbacee în cel lemnos, ea se desfrunzeşte natural. Reducerea se practică la plantele care înfloresc pe lăstari din anul respectiv: abutilon, datura, fucsia, impatiens, lantana, muşcată, saschiu de Madagascar, poinseţia etc.
Intervenţia este aplicată la sfârşitul înfloririi, tăindu-se toate tufele care au înflorit la 5 cm de punctul lor de formare. După această tăiere, plantele sunt puse în repaus vegetativ, într-un loc mai răcoros şi uscat.

Cum ai grija de orhidee

In timpul lunilor calde, cand au loc cresteri active ale plantelor, orhideea are nevoie de cantitati mari de apa - cu cat mai pura cu atat mai buna. Unul dintre motivele pentru care trebuie aplicate udari abundente este si necesitatea spalarii din substratul de cultura a sarurilor acumulate prin utilizarea apei de la robinet. Prin folosirea unei ape pure, curate de saruri, aceste spalari sunt mult mai putin necesare. In timpul lunilor reci, solul plantelor trebuie mentinut uscat, dar nu excesiv. . Prin folosirea acestei ape, fara a efectua spalarea substratului, varfurile frunzelor vor incepe sa se necrozeze. E recomandat sa se ude de 2-3 ori pe saptamana, in timpul sezonului cald, si o data pe saptamana sau chiar mai putin, in timpul iernii. In conditiile in care substratul de cultura trebuie sa fie foarte bine drenat, substantele nutritive sunt usor si repede eliminate prin udari. Scopul oricarei scheme de fertilizare este de a mentine in permanenta in sol un nivel constant al substantelor nutritive solubile. Acest lucru este oarecum dificil de realizat de catre amatori. Ingrasamantul folosit trebuie sa fie solubil in apa, sa aiba un continut echilibrat de azot, fosfor si potasiu (elemente aflate in diferite concentratii) si, de asemenea, sa contina mici cantitati de microelemente necesare plantelor (cupru, zinc, magneziu, bor etc). Fertilizarea o data sau de doua ori pe luna, o data cu udarea, este, de regula, suficienta. Unii dintre cei pasionati de cresterea orhideelor folosesc ca fertilizant, cu bune rezultate, granule greu solubile. Altii folosesc un compost organic o data sau de doua ori pe an. Nu trebuie sa se foloseasca cantitati excesive de azot in orice perioada a anului, deoarece au loc cresteri vegetative in defavoarea productiei de flori. In conditii bune de cultura, problemele fitosanitare sunt relativ mici.. Totusi orhideea poate fi atacata de cateva specii de paduchi verzi, de paianjeni fitofagi (pe fata inferioara a frunzelor), de afide pe peduncul, pe boboci si pe flori. Limacsii si melcii, desi nu produc pagube frunzisului, se hranesc insa cu bobocii si cu florile fragede.Este general valabil faptul ca o planta de dimensiuni mari produce mai multe flori, comparativ cu una mai mica, dar, in acelasi timp, este necesar ca planta sa se divida si sa se replanteze, avand in vedere urmatoarele motive: ghiveciul si planta pot fi prea mari pentru a fi manuite sau pastrate in casa in conditii optime; exista prea multi rizomi ce ocupa un spatiu prea mare in vas; substratul de cultura poate fi epuizat, iar radacinile plantei ce continua sa traiasca in acest substrat pot putrezi (se considera, in general, ca 3 ani reprezinta durata maxima, dupa care transplantarea devine necesara). La divizarea plantei, fiecare diviziune trebuie sa aiba 3 pseudobulbi si o portiune de rizom, unde exista rezerve de apa si substante nutritive. Pentru a disloca intreaga masa a radacinilor din vasul din care urmeaza a fi mutata, trebuie ca vasul sa fie ciocanit sau batut usor cu palma. Multi dintre pasionati si dintre cultivatorii profesionisti, indeparteaza cel putin 1/3 din balotul radacinilor, cu ajutorul unor instrumente sterile si bine ascutite. Radacinile sanatoase trebuie scurtate pana la 7-10 cm; se obisnuieste ca diviziunile obtinute sa fie spalate sub un jet de apa curata, astfel incat sa poata fi observata starea de sanatate a intregului sistem radicular. Toate radacinile imbatranite sau uscate trebuie indepartate. E important ca amestecul de pamant sa fie umed in momentul utilizarii. De altfel, atata timp cat exista inca radacini ranite in urma transplantarii, se recomanda pastrarea plantelor la aer pentru o perioada scurta de timp, permitand astfel ca tesuturile radacinilor sa se vindece (plantele nu trebuie tinute la soare). Trebuie ales un vas in conformitate cu dimensiunile noilor plante, avand grija sa nu necesite o cantitate prea mare de substrat. Se apasa substratul de jur imprejurul masei de radacini si in jurul treimii inferioare a pseudobulbilor. Se recomanda a nu se uda imediat dupa transplantare, permitand cicatrizarea ranilor de pe radacini cat mai repede. Ghivecele cu noile plante obtinute trebuie situate in zone racoroase si umbrite pentru circa 2 saptamani, unde se efectueaza pulverizari ocazionale. Dupa aceasta perioda, plantele pot fi readuse in zona unde sunt de regula cultivate, la un regim normal de udare si de lumina

joi, 6 decembrie 2007

ORHIDEE


Familia orhideelor este formata din aproximativ 30.000 de specii, dar daca luam in considerare si hibrizii pe care ii au si dezvolta cultivatorii din toate colturile lumii, numarul orhideelor probabil ca depaseste 200.000.Orhideele sunt plante epifite, adica intotdeauna cresc pe alte plante, luand de la acestea substantele hranitoare.Radacinile nu ating niciodata pamantul; de fapt, radacinile orhideelor stau in aer, iar roua diminetii este prima sursa de apa in habitatul lor natural.Desi florile orhideelor sunt foarte ciudate si au forme complexe, in realitate structura lor este foarte simpla. Florile au 3 sepate si 3 petale principale, cea din mijloc luand o forma diferita.O caracteristica a orhideelor, dar care se regaseste si la alte plante, este ca florile sunt hermafrodite, adica au atat aparatul reproductiv feminin cat si cel masculin. Parfumul pe care il au unele specii are ca scop atragerea insectelor care trebuie sa realizeze polenizarea. Ceea ce este intr-adevar interesant la orhidee, este ca natura le-a facut suficient de "inteligente" incat sa controleze puterea parfumului pe care il degaja. De exemplu, la unele specii polenizarea este realizata exclusiv de moliile de noapte, astfel ca parfumul lor este mai puternic pe timpul noptii. Un alt avantaj al orhideelor este longevitatea florilor.